1 Noi

Masajul decongestiv

Autor : Salon Cosmetica

Este indicat tenurilor congestive si cuperozice.
Scopul:

  • descongestionare, prin activarea circulatiei de intoarcere si drenarea sangelui ce stagneaza in capilarele dilatate;
  • restabilirea circulatiei incetinite.

Miscarile de masaj sunt:

  • de netezire cu efect descongestiv, executate cu presiune in directia circulatiei venoase;
  • vibratorii.

1.Miscarile de netezire

  • sunt cele din masajul facial, cu directie schimbata, efectuate in sensul circulatiei venoase.

Miscarile de masaj incep de la frunte spre decolteu.
a)Regiunea fruntii si a ochilor:

  • miscarile de masaj sunt aceleasi ca la masajul facial.

b)Regiunea nasului:

  • cerculetele cu mijlociul ambelor maini pe aripile nasului se fac dinauntru in afara, fara alunecare pe muchia nasului;
  • se executa numai foarfecele combinat.

c)Regiunea mentoniera:

  • cerculetele cu policele ambelor maini se fac dinauntru in afara.
  • netezirea pe muschiul orbicular al buzelor se face de-a lungul buzelor catre comisura.

d)Regiunea geniana:

  • frictionatul se efectueaza cu o presiune mai mare in directia circulatiei venoase (la coborare);
  • miscarile de netezire au o presiune mai mare in directia circulatiei venoase.

Nu se fac miscarile energice (ciupit, palmuit, framantat).

e)Regiunea gatului:

  • netezirea gatului pana la clavicula cu mainile lucrand simultan. Mainile sunt sprijinite cu fata palmara in regiunea submandibulara si executa o netezire pe venele jugulare de o parte si de alta a gatului pana la clavicula. Mainile lucreaza simultan, iar miscarea se repeta de 10 ori;
  • netezirea gatului pana la clavicula cu mainile lucrand alternativ.Miscarea se executa intocmai ca cea anterioara, numai ca mainile lucreaza alternativ, intai pe o parte a gatului, apoi pe cealalta;
  • netezirea gatului cu presiune in regiunea cervicala. Mainile se afla de o parte si de alta a gatului si executa o netezire pe laturile gatului cu cele patru degete, in timp ce policele executa o netezire cu presiune in regiunea cervicala.

2.Miscarile vibratorii
Miscarile nu au directie de intoarcere. O mana ramane in punctul final al miscarii, iar cealalta trece la pozitia de plecare, astfel pastrandu-se contactul cu pielea clientei.
a)Masajul vibrat pe directia muschilor din regiunea submandibulara

  • miscarea vibrata se executa de la o ureche la cealalta in regiunea mandibulara, cu fata palmara a ambelor maini, mainile lucrand alternativ.

b)Masajul vibrat pe directia muschilor sternocleidomastoidieni

  • miscarea vibrata este executata cu cele trei degete (index, mijlociu, inelar) si incepe din regiunea mastoidiana (in spatele urechii), de-a lungul muschilor sternocleidomastoidieni pana la stern. Mainile lucreaza simultan. Fiecare miscare se repeta de 5 ori.

c)Masajul vibrat pe directia muschilorgatului

  • fata palmara a ambelor maini se afla de o parte si de alta a gatului si executa o miscare vibrata pe directia muschilor gatului pana in regiunea umerilor.

d) Masajul vibrat pe directia muschilor maseteri

  • se executa miscarea vibrata cu fata palmara a ambelor maini, care se sprijina pe maxilarul inferior si urca pana la arcada zigomatica. De aici se continua miscarea numai cu indexul si mijlociul de-a lungul arcadei zigomgtice pana la tampla.

e)Masajul vibrat pe directia muschiului varfului barbiei

  • cele patru degete (indexul, mijlociul, inelarul si degetul mic) sunt fixate in regiunea submentoniera. Miscarea vibrata se executa cu policele ambelor maini, alternativ, de-a lungul barbiei, pe sub buza inferioara.

f)Masajul vibrat pe directia muschilor elevatori si triunghiulari (miscare de legatura)

  • miscarea vibrata se executa cu indexul si mijlociul ambelor maini, simultan, ce pornesc de la maxilarul inferior, de-a lungul santului nazogenian pana la baza nasului, de unde miscarea se continua numai cu mijlociul pana in unghiul intern al ochilor.

g)Masajul vibrat pe directia muschilor orbiculari ai buzelor

  • cele patru degete ale ambelor maini sunt fixate in regiunea submentoniera. Policele ambelor maini, simultan, executa o miscare vibrata pe directia muschiului orbicular al buzelor din partea mediana a buzelor pana la comisuri.

h)Miscarea de legatura vibrata (ca la punctul f)

i)Masajul vibrat pe directia muschilor din regiunea nasului

  • cele patru degete ale ambelor maini sunt fixate in regiunea submentoniera. Miscarea vibrata este executata de policele ambelor maini simultan, care porneste din varful nasului, de-a lungul aripilor nasului, pe directia muschilor dilatatori ai narilor, apoi policele continua miscarea tot din varful nasului de-a lungul septului nazal, ca dupa aceea sa coboare pe directia muschilor transversali pana la aripile nasului.

j)Masajul vibrat pe directia muschilor zigomatici

  • miscarea vibrata este executata cu fata palmara a ambelor maini simultan pe directia muschilor zigomatici, pornind de la comisurile buzelor pana la tampla.

k)Masajul vibrat pe directia muschilor orbiculari ai ochilor

  • policele ambelor maini sunt fixate pe fasa elastica. Miscarea vibrata este executata cu cele trei degete (indexul, mijlociul si inelarul) pe directia muschilor orbiculari ai ochilor, pornind din unghiul intern spre cel extern, de-a lungul arcadei sprancenoase si zigomatice.

l)Masajul vibrat pe directia muschilor piramidali si frontali

  • policele ambelor maini sunt fixate pe fasa elastica. Miscarea vibrata se executa cu mijlociul ambelor maini, ce lucreaza alternativ pe directia muschilor piramidali, din regiunea intresprincenoasa pana la locul de implantare a parului apoi miscarea este continuata cu cele patru degete pe directia muschiului frontal, de la o tampla spre cealalta, de la regiunea sprancenoasa pana la locul de implantare a parului. Mainile lucreaza alternativ.
"Like" Salon Cosmetica pe Facebook & Google+. Nu patesti nimic, iti promitem!